Un jucător crescut de Arsenal a vorbit în presa din Anglia despre perioada petrecută în România.
Daniel Boateng (27 ani), fostul jucător al ''tunarilor'', a fost împrumutat la Aerostar Bacău, în 2019, în mandatul lui Florin Bratu, pentru a își relansa cariera.
Fotbalistul a petrecut doar câteva săptămâni în România și a explicat că a trăit un adevărat coșmar: ''Credeți-mă, în România a fost un coșmar. A fost teribil. Aveam colegi care vorbeau frumos despre România, dar a fost un risc ce s-a dovedit nejustificat pe care mi l-am asumat.
Am ajuns într-un oraș mic și, fără glumă, ne antrenam într-o bază militară. Iarba pe care o aveau oamenii în grădinile lor era mai bună decât cea pe care ne antrenam noi'', a declarat Daniel Boateng pentru Online Gooner.
25.000 de euro este cota de piață a lui Boateng, potrivit transfermarkt.com.
Welling United, liga a șasea din Anglia, este clubul pentru care evoluează fundașul în prezent.