Fotbal Intern· 2 min citire

Un jucător de la Rapid i-a cucerit pe analiști: „E foarte bun pentru campionatul nostru”

Rapid

Rapid

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 29 feb. 2024, 14:33

Basarab Panduru l-a evidențiat pe Rrahmani, după meciul Rapidului cu UTA Arad (4-1).

„Eu zic că va da goluri. Nu știu dacă va marca nouă, pentru că nu sunt puține. Mi se pare că în 12 meciuri nu este ușor să dai nouă goluri, poate dă 12. Îmi place de el. Mi se pare că este un jucător foarte bun pentru campionatul nostru. Tehnică.. tot timpul are o viteză în plus față de toată lumea”, a spus Basarab Panduru, la Orange Sport.

Acesta a adăugat faptul că șefii din Giulești au învățat ceva din pierderea lui Marko Dugandzic (29 de ani). Croatul a fost vândut cu 1,5 milioane de euro la Al Tai, formație din Arabia Saudită, iar Panduru este convins că Rrahmani va pleca pe mult mai mulți bani, în cazul în care va veni o ofertă avantajoasă.

„Cum îl dăm pe Dugandzic pentru că noi tragem la campionat, nu ai treabă, are omul clauză. Poate la Rrahmani, de la Dugandzic, s-au învățat minte și cer mai mult, trei milioane, dar poate să vină cineva să dea trei milioane, dar deja s-a întâmplat ceva.

Poate Burmaz are 1.500.000, vine cineva, dă, s-a terminat și cu asta. Fotbalul din ziua de azi e momentul, profită de moment, pentru că nu știi ce echipă vei avea peste doi ani”, a precizat Panduru

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News