Ionel Augustin, legenda lui Dinamo, anunță dezastrul pentru trupa lui Ovidiu Burcă în derby-ul cu FCSB.
„Ne îndreptăm către dezastru. Ne-am pierdut identitatea după plecarea din Ștefan cel Mare, atât la echipa mare, cât și la juniori. Suntem un club fără identitate. La juniori e puțin spus dezastru, aproape că nu mai avem aer.
Am discutat cu Nicolescu despre problemele mari de la academia noastră, dar observ că e prins doar cu echipa mare. Vom muri cât de curând cu academia. Șeful nostru Marius Dulca face și el ce poate, dar suntem intr-un mare haos. Au mai rămas doar 70 de copii, iar cei mai valoroși au plecat la CS Dinamo și la alte cluburi.
Ne antrenăm câte doua grupe doar pe jumătate de teren în baza de la Țiriac, iar apoi vin alte scoli peste noi. Nu știm ce sa mai facem. Nu mai vin copiii la Dinamo. Lumea fuge de noi. Încercăm să ținem steagul sus, dar situația e tragică.
Și la echipa mare s-au făcut mari greșeli, iar Burcă i-a marginalizat pe Iulian Roșu, Neluț Roșu, Patriche, Giafer. Și pentru cine? Nu ați văzut ce jucători străini au adus? Unii nu sunt de Dinamo sub nicio forma. Cum sa batem noi Steaua, că eu Steaua o consider pe echipa lui Gigi Becali. O să fie un meci infernal pentru noi”, a declarat Ionel Augustin, pentru Prosport.ro.