Trei bărbați au furat bucăți din acoperișul tribunei stadionului din localitatea dâmbovițeană Mija.
Conform Poliției, prejudiciul este mai mare de 8.000 de lei, iar persoanele prinse în flagrant sunt cercetate în cadrul unui dosar penal.
„La data de 22 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Moreni, alături de jandarmi de la Inspectoratul Județean de Jandarmi Dâmbovița, în zona adiacentă stadionului din localitatea Mija, au depistat trei bărbați, din comuna I.L. Caragiale, în timp ce transportau cu un vehicul cu tracțiune animală 67 de bucăți de tablă metalică ondulată.
Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit că bunurile ar fi fost sustrase de la acoperișul tribunei din incinta stadionului, acestea fiind restituite persoanei vătămate”, se arată într-un comunicat al poliției.
Cei trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore. După ce au apărut în fața instanței, a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile, informează realitatea.net. Respectivii sunt cercetați în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.