Unde a clacat Universitatea Craiova: "Anul 2020 ne-a creat o stare de tensiune"

cfr craiova
Președintele Clubului Sportiv Universitatea Craiova, Pavel Badea (53 de ani), a vorbit despre rezultatele înregistrate de gruparea olteană, în 2020.
Universitatea Craiova a încheiat anul pe locul secund în Liga 1, cu 32 de puncte, cu două mai puține decât liderul FCSB, și cu un punct în fața CFR-ului.
Oficialul este de părere că echipa antrenată de Corneliu Papură are nevoie de întăriri.
"Am lăsat impresia că suntem mari cu cei mici și mici cu cei mari. Nu am reușit să îndeplinim obiectivele, pentru că în momentele importante nu ne-am ridicat la înălțimea așteptărilor. Dacă vorbim per total, anul 2020 ne-a creat o stare de tensiune. Meciurile directe cu echipele care sunt în bătaie directă pentru câștigarea campionatului, în speță FCSB și CFR, au dus la rezultate care nu ne-au dat satisfacție.

Koljic pentru noi reprezintă foarte mult. Unul sau doi jucători, dacă vor fi transferați în această pauză competițională pentru a ridica gradul de concurență în cadrul echipei, pot duce către un rezultat pozitiv. Ne lipsește în primul rând, din punctul meu de vedere, consecvența rezultatelor", a declarat Pavel Badea, la Telekom Sport.
Oficialul a criticat că echipele din Liga I nu pun accent pe jucători tineri, autohtoni.
"Luăm foarte mulți străini în campionatul românesc, iar din nefericire mulți dintre ei sunt de valoare medie spre joasă. Pentru a le da șansa tinerilor noștri, trebuie găsită o soluție la nivelul FRF", a mai spus președintele Clubului Sportiv al Craiovei.

Pavel Badea este unul dintre produsele școlii de fotbal a Universității Craiova. A debutat la echipa de seniori a Universității la vârsta de 16 ani. În 1992 s-a transferat în Elveția, la Lausanne Sports, unde a evoluat 3 sezoane și jumătate. Apoi, 5 ani, până în 2001, Pavel Badea a evoluat la echipe din Coreea de Sud și Japonia. A revenit în țară, unde a jucat până la 37 de ani tot în Bănie, la Extensiv și Universitatea Craiova. A antrenat pentru o scurtă perioadă echipa Universității (2003), după care, în 2013, a fost numit președintele clubului.
Citește și Corneliu Papură, analizat de o legendă a Craiovei: “Dacă se va schimba va avea foarte mult de câștigat”
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























