Universitatea Craiova luptă cu U Cluj pentru preliminariile Conference League: „Este un meci capital pentru noi”

Universitatea Craiova
Echipa Universitatea Craiova primește replica celor de la U Cluj duminică, de la ora 20:00, pe stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova.
Costel Gâlcă cere ajutorul suporterilor
Învingătoarea va juca în preliminariile Conference League. Antrenorul gazdelor, Constantin Gâlcă, a declarat că meciul are o importanță capitală pentru echipa sa.
„Este un moment important pentru noi, este important ca suporterii noștri să vină la stadion într-un număr cât mai mare, pentru că avem nevoie de ei, de susținerea lor pe durata întregii partide.
Îmi doresc să facem un meci cât mai bun, să existe o conexiune între noi și suporteri. Este un meci capital pentru noi, pentru club, pentru toată lumea. Este un meci cât un campionat, pentru că este o finală, un meci care ne duce în cupele europene.
Și este foarte important, pentru că jucăm contra unei echipe care are un antrenor cu experiență, are jucători cu experiență.
Nu mai contează dacă acest meci trebuia să se joace sau nu, trebuie să ne gândim la el, sper să ne bucurăm la sfârșit alături de suporterii noștri. Aștept ca suporterii să vină în număr cât mai mare, să umple stadionul, pentru că avem nevoie de ei”, a declarat Gâlcă.
Costel Gâlcă spune că Universitatea Craiova e favorită cu U Cluj
Tehnicianul consideră că echipa sa este favorită având în vedere că va juca pe teren propriu, dar a precizat că adversarii trebuie priviți cu respect.
„Teamă nu avem în niciun moment, respect trebuie să ai față de o echipă, de antrenor, de toți, dar dacă avem personalitate noi trebuie să demonstrăm în teren că suntem mai buni. Sabău a demonstrat că este un antrenor foarte bun și a format o echipă foarte bună.
E important ceea ce vom juca noi și ce vom reuși să facem. Sper să facem un joc foarte bun, să marcăm goluri și să ne bucurăm de victorie.
'U' Cluj este o echipă cu experiență, trebuie să fim concentrați la începutul meciului, să fim compacți, să fim agresivi, să nu lăsăm spații, pentru că jucătorii pe care îi au sunt experimentați și au calitate individuală.
Pentru mine este o finală și este foarte important să mergem în sezonul viitor în cupele europene. Având în vedere că jucăm acasă, în fața suporterilor cred că suntem favoriți, ce să mai spunem, ăsta este adevărul, și trebuie să câștigăm meciul”, a adăugat tehnicianul.
Universitatea Craiova a ocupat locul 3 în play-off, iar U Cluj a învins-o pe Oțelul cu 2-0 la Galați, într-un meci al celor mai bine clasate echipe cu licență UEFA din play-out.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























