Fotbal Intern· 1 min citire

Universitatea Craiova renunță la un jucător

Universitatea Craiova

Universitatea Craiova

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 31 mai 2024, 13:18

Clubul Universitatea Craiova a anunțat, vineri, pe Facebook, că jucătorul Alexandru Mateiu va pleca de la echipa craioveană.

„Tu vei rămâne pe viață un “leu” al Cetății din Bănie! Nu este un adio, ci mai degrabă un “pe curând”, fiindcă viața îi aduce mereu împreună pe cei care împărtășesc aceleași trăiri și sentimente.

Au fost 10 ani plini de emoție, bucurie, uneori lucruri mai puțin bune, c-așa-i în fotbal, dar, cel mai important, 10 ani de ceea ce ne unește pe noi și pe tine, dragă Alex: dragostea pentru Știința. Cuvintele sunt prea puține, prea mici, pentru tot ce ne-ai oferit vreme de un deceniu.

Nu uita niciodată: Craiova va fi mereu casa ta!  Alex a intrat în istorie alături de componenți ai Campioanei Unei Mari Iubiri și Craiovei Maxima, cu 10 ani la rând pentru Știința.

Până data viitoare, îți ținem pumnii pentru următoarele “aventuri” în lumea fotbalului și suntem alături de tine”, se arată în mesajul clubului craiovean.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News