Fotbal Intern· 2 min citire

UTA a transferat un atacant de 1,90 m: „Pot marca cu ambele picioare! Sunt un număr 9 clasic”

Stefan Milosevic

Stefan Milosevic

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 3 ian. 2023, 18:36

Echipa UTA l-a prezentat oficial pe atacantul muntenegrean Stefan Milosevic, legitimat ultima oară la FK Buducnost.

Stefan Milosevic poate marca cu ambele picioare

Jucătorul muntenegrean, înalt de 1,90 m, a declarat că este pregătit din punct de vedere fizic să evolueze pentru UTA Arad.

„Știu că UTA e o echipă de tradiție în România, am primit informații și despre oamenii din Arad care sunt disperați după fotbal. Sunt foarte bine din punct de vedere fizic, principala mea calitate este să marchez goluri, pot marca cu ambele picioare și cu capul și sunt destul de tehnic.

Sunt un număr 9 clasic. Am venit aici în primul rând să ajut echipa, să marchez goluri, pentru că nu e pe poziția pe care ar trebui să fie. Voi da 100% la meciuri și antrenamente. Sunt pregătit să joc în primul meci”, a declarat Milosevic.

Stefan Milosevic a debutat în naționala Muntenegrului pe 2 iunie 2021

El consideră benefică lupta pentru titularizare cu Virgil Postolachi și Claudiu Keșeru. „Îi cunosc pe cei doi atacanți de la UTA, dar pe niciunul personal. Despre Keșeru știu că a jucat la echipe importante înainte și a marcat multe goluri.

Și de Virgil Postolachi știu că a jucat în Belgia, la fel ca mine. Competiția dintre noi o văd ca fiind foarte benefică, pentru că ne putem ajuta între noi”, a mai spus aracantul.

În vârstă de 26 de ani, Milosevic a mai evoluat în cariera sa la echipe precum FK Lovcen, FK Iskra, Beveren, Riga sau Kiryat Shmona.

Are în palmares un titlu de campion în 2020 cu Riga, dar și o Cupă a Muntenegrului cu Rudar Pljevlja, în 2016, informează UTA pe site-ul oficial.

Pentru naționala țării sale, noul atacant al UTA-ei a evoluat pentru toate grupele de juniori și tineret. A debutat în reprezentativa de seniori pe 2 iunie 2021 în meciul cu Bosnia și Herzegovina, iar 3 zile mai târziu a evoluat o repriză și împotriva Israelului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News