Echipa UTA a câștigat barajul pentru Superligă cu Gloria Buzău și va juca și în sezonul viitor pe prima scenă.
UTA va juca și în sezonul viitor în Superligă, după ce a învins la scor Gloria Buzău
După 0-0 în manșa tur, formația antrenată de Mircea Rednic s-a impus cu 5-1, datorită golurilor marcate de Postolachi (16, 80), Chindriș (50, 65) și Otele (89), respectiv, V. Alexandru (67).
Prima ocazie de gol a aparținut divionarei secunde, prin brazilianul Dudu, care a șutat puternic din lovitură liberă de la aproximativ 30 de metri, dar portarul Iacob a scos mingea de sub transversală.
UTA a deschis scorul după un sfert de oră de joc, prin Postolachi, acesta reluând cu capul mingea centrată din corner. Echipa gazdă s-a dezlănțuit după pauză, marcând două goluri într-un sfert de oră, prin acelați Postolachi și Chindriș.
Reușita lui Alexandru nu a făcut decât să-i întărâte și mai tare pe jucătorii gazdă, care au mai înscris de două ori, prin Chindriș și Otele, acesta din urmă fiind la ultimul meci pentru UTA, el urmând să evolueze din sezonul viitor pentru CFR Cluj.
Acesta a fost ultimul meci al sezonului. Farul este noua campioană, FCSB și CFR Cluj vor juca în preliminariile Conference League, CS Mioveni, Chindia și FC Argeș au retrogradat, iar din sezonul viitor alte trei echipe de tradiție vor juca în Superliga: Poli Iași, Oțelul și Dinamo.
Sezonul se reia pe 8 iulie, când are loc Supercupa României, în care se întâlnesc Farul și Sepsi, deținătoarea trofeului, în calitate de câștigătoare a Cupei României.