Partida dintre UTA și Oțelul Galați, din prima etapă a returului Superligii de fotbal, va avea loc pe stadionul Municipal din Sibiu.
UTA va juca la Sibiu meciul de pe teren propriu cu Oțelul Galați
Gruparea arădeană nu poate juca partidele de pe teren propriu pe arena „Francisc Neuman”, întrucât acolo este montată o nouă suprafață de joc.
Formația antrenată de Mircea Rednic a jucat ultimele meciuri considerate acasă la Oradea, pe Stadionul „Iuliu Bodola”. Pentru meciul cu Oțelul, din etapa a 16-a, prima a returului, programat luni, 13 noiembrie, de la ora 20:30, se va muta la Sibiu.
Dezavantajul pentru arădeni este că distanța până la Sibiu este mult mai mare decât cea până la Oradea, 300 față de 115 de kilometri.
Rămâne de văzut ce decizie vor lua oficialii echipei din Arad în perspectiva următoarelor meciuri de pe teren propriu.
Pe 2 decembrie, UTA joacă acasă cu FC Hermannstadt, în etapa a 18-a a Superligii, iar la mijlocul săptămânii următoare primește replica celor de la FC Voluntari, în ultima rundă din Grupa D a Cupei României.