Fotbal Intern· 2 min citire

Valentin Țicu e terminat după ce i-a rupt piciorul lui Dragoș Iancu: „Mă simt ca și cum eu am pățit asta”

Valentin Țicu

Valentin Țicu

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 24 sept. 2023, 23:04

Echipa Petrolul a remizat, 0-0, pe teren propriu, cu FC Hermannstadt, în etapa a 10-a a Superligii.

„Mă simt ca și cum eu am pățit asta”, a spus Valentin Țicu după ce i-a rupt piciorul lui Dragoș Iancu

Gazdele au jucat aproape tot meciul în inferioritate, după ce Valentin Țicu a fost eliminat în minutul 6, pentru un fault dur la Dragoș Iancu. Fotbalistul oaspeților s-a ales cu fractură deschisă de peroneu la piciorul stâng, fiind operat de urgență la un spital din București.

La finalul partidei, Țicu și-a găsit cu greu cuvintele pentru a transmite sentimentele care-l încearcă. „Vreau să prezint scuze publice lui Dragoș Iancu, familiei lui, clubului Hermannstadt. Îmi pare rău. Inițial am avut impresia că eu am luat fața mingii, să bag o alunecare.

Nici prin gând nu mi-a trecut ce se putea întâmpla. Sper să fie bine. Toată puterea și rugăciunile mele se duc spre el. Sper să revină repede. Regret tot!

Nu s-a pus problema din partea mea să-l lovesc intenționat, să fac un gest nesportiv. Mi-a fost greu să văd faza. Se vede clar că n-am intenție. E foarte greu pentru mine.

M-am pus în locul lui. Mă simt ca și cum eu am pățit asta. Toate gândurile și puterea mea merg spre el să se facă bine!

Mă tem de o suspendare, Până la urmă, îmi doresc să joc fotbal”, a spus Țicu, la finalul partidei.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News