Valeriu Iftime nu a avut milă de jucătorii săi după ultimele rezultate. Patronul moldovenilor a avut un discurs acid.
Mai exact, Iftime l-a luat în colimator pe mijlocașul Andrei Tîrcoveanu, cel care s-a plâns că nu a jucat atât de des. Iată reacția omului cu bani de la FC Botoșani.
„Plânge că nu joacă și când joacă doarme și vrea milioane, sute, zeci de mii de euro!”
„(n.r. cum vă explicați eșecul cu FCSB din Cupă?) Nu știu. Ce pot să comentez la un asemenea scenariu? Pot găsi orice explicație, dar niciuna nu e neverosimilă. Pur și simplu e lipsă de respect, față de ei înșiși, nu față de mine. Că până la urmă eu sufăr și mă doare și încerc să fac ceva, dar ei intră în teren.
Tîrcoveanu care-și plimbă șorțul, care plânge că nu joacă și când joacă doarme și vrea milioane, sute, zeci de mii de euro. În afară de Dican, care părea rușinat cu adevărat, ceilalți mi s-au părut atât de blazați, încât am adus bucătari să facă un meci caritabil și ei să gândeau la pârjoale, nu se gândeau la fotbal”, a declarat Valeriu Iftime, conform fanatik.ro.