Echipa FC Botoșani a câștigat primul meci al etapei a 24-a din Superligă, 2-1 pe teren propriu cu Poli Iași.
„Aduc jucători, îmi asum niște costuri”, a anunțat Valeriu Iftime după FC Botoșani – Poli Iași 2-1
Golurile au fost marcate de Lopez (52) și Mouaddib (90+1), respectiv, Saghiri (28). După acest rezultat, formația moldavă a părăsit pentru prima dată ultima poziție a clasamentului după etapa a 8-a.
În acest context, patronul Valeriu Iftime era un om fericit la finalul partidei. „Este un mic pas. Este foarte important pentru încredere și pentru starea echipei.
Dacă ne bătea azi Iași, diferența se mărea și devenea extrem de diificil de recuperat. Această victorie ne dă speranță. Nu numai că a fost un derby al Moldovei, dar a fost ceva incredibil.
Echipa are vână, are stare și îi mulțumesc lui Bogdan (n.r. – antrenorului Bogdan Andone) pentru asta. Nu doar că a fost un derby al Moldovei, dar vreau să spun că la golul doi a fost o bucurie imensă pe stadion. Și publicul a simțit această bucurie a fotbalului. Fantastic!
Mai aduc jucători. De fapt, îl las pe antrenor să aducă, pentru că sunt de acord cu ceea ce propune el, iar eu îmi asum niște costuri”, a spus Valeriu Iftime, pentru Orangesport.ro.