Valeriu Iftime, patronul celor de la FC Botoșani, consideră că introducerea sistemului VAR în Liga 1 a fost o decizie bună. Deși arbitrajul video a avut câteva lacune mari până acum, prelungind cu mult meciurile în urma deciziilor luate după mult timp de analiză, Iftime crede că lucrurile se vor îmbunătăți.
De asemenea, Valeriu Iftime a declarat că VAR-ul nu putea funcționa corespunzător de la început, deoarece este o tehnologie nouă pentru campionatul nostru. Iată ce a spus patronul echipei moldave.
„În câteva luni vă dați seama că nu se pot face minuni!”
„Nu știu cum este acolo și nici nu am căderea, dar pe de altă parte eu cred că s-au corectat niște lucruri, dispar multe discuții și sunt absolut convins că orice lucru de început are niște probleme.
Sunt convins că se fac eforturi să devină din ce în ce mai buni, dar în câteva luni vă dați seama că nu se pot face minuni. Nu știu dacă sistemul tehnic este cel mai bun sau dacă nu, dar habar nu am.
Este posibil ca tehnica să nu fie foarte bună, dar este posibil să ne scumpim la tărâță.”, a declarat Valeriu Iftime, pentru Sport Total FM.
FC Botoșani va juca etapa viitoare în deplasare contra Petrolul Ploiești. Partida va avea loc duminică de la ora 21:30.