Fotbal Intern· 2 min citire

Vali Lazăr antrenează echipa de amatori care a scos Chindia din Cupa României: . Trei fotbaliști au venit din tura de noapte

vali-lazar

vali-lazar

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 14 aug. 2025, 11:01

Valentin Lazăr, fostul jucător a lui Dinamo este actualul antrenor al celor de la CSO Băicoi (Liga 3), formație care a eliminat Chindia Târgoviște din Cupa României.

Vali Lazăr a precizat că la Băicoi majoritatea fotbaliștilor sunt amatori.

„Nu știu dacă e atât de incredibil, pentru că mă gândeam că ei vor juca cu o echipă mixtă ținând că au trei meciuri în 6 zile și campionatul este mult mai important pentru ei. Mă bucur că am eliminat o echipă de tradiție și mă bucur mult pentru orașul ăsta care nu a primit o echipă de Liga 2 în Cupă.

Acum mi-aș dori o echipă de Liga 2 sau de Liga 1 tot pentru oraș și pentru băieții ăștia care muncesc lângă mine și au crezut în nebunia mea de doi ani de zile.

Nu știu dacă a făcut ceva diferența. Cred că fiind jucători cu ștate vechi la Liga 1 la Chindia, unii chiar și cu Cupe Europene, venind și ei cu câțiva tineri, pentru că era normal să le dea și lor minute, motivația jucătorilor noștri a fost să se facă cunoscuți.

Da, avem jucători care au venit direct de la muncă. Trei jucători i-am avut de noapte, au ieșit dimineață la 7, iar doi au lucrat de la ora 7 și am reușit să-i scoatem de la muncă. Plus doi pe la Digi care lucrează la birou și au reușit să iasă mai devreme, plus un taximetrist care pleacă dimineața de la 8 să facă un ban în plus.

Cu 80% din ei am plecat de la Liga 4 și i-am făcut să creadă că pot mai mult, iar meciul de astăzi este un bonus pentru toată lumea. Doar un taximetrist, un altul a fost doar o perioadă. Se pare că i-am bătut. Ăsta este fotbalul. Am jucat în Turcia la Liga 2 și am luat bătaie de la o echipă de Liga 4.

Se poate întâmpla orice. Jucătorii s-au motivat. Mă bucur pentru ei. Așteptăm să vedem pe cine vom primi peste 2 săptămâni. Un jucător pleacă acum la tura de noapte, a fost liber azi”, a transmis Vali Lazăr într-un videoclip postat pe platforma Tik Tok.

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News