Fotbal Intern· 2 min citire

Vali Lazăr și-a aflat pedeapsa după scandalul cu Ovidiu Burcă

Valentin Lazăr

Valentin Lazăr

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 7 mar. 2023, 15:41

Membrii Comsiei de Disciplină au decis suspendarea lui Vali Lazăr pentru două etape. În plus, acesta trebuie să achite și o amendă de 2.270 de lei.

Vali Lazăr a făcut un gest controversat în amicalul pe care echipa la care juca, CS Păulești, l-a susținut împotriva fostei sale echipe, Dinamo București.

Certat la începutul sezonului cu antrenorul Ovidiu Burcă, care l-a dat afară de la Dinamo, Vali Lazăr (33 de ani) a aruncat, în timpul meciului, cu două perechi de chiloți de damă către banca roș-albilor. „Luați-i! Să-i dați lui Mister în cantonament!”, a spus Lazăr, spre uimirea celor din jurul său.

După ce oficialii celor de la CS Păulești, echipă din Liga 3, l-au amendat pe Vali Lazăr, Dinamo a reacționat și i-a făcut plângere.

„Domnul cu rochiță a reușit să dea liderii vestiarului afară. Nu e normal (n.r. – despre gestul său cu chiloții), asta e, nu are curaj să privească în ochi, nu a avut curaj să mă privească pe mine în ochi, nu a vrut curaj să-i privească în ochi pe cei cinci, i-a dat afară și se băga prin căsuță, pe-acolo pe la Săftica.

Despre ce vorbim?! Sunt și altele la mijloc, băieții și marea majoritate a oamenilor din jurul lui Dinamo știu ce face acest psiholog. Nu m-a supărat cu nimic, știam cu o lună înainte că el o să facă asta, dar el are impresia că e Dumnezeu pe pământ și-i tratează așa pe ceilalți, care l-au ajutat să ajungă la un punct de play-off. Îi dai afară și tu nu ai transferuri.

Apoi o să plângă, o să spună că au făcut ei răscoală, jucătorii sunt vinovați. Domnul psiholog nu este vinovat, că are niște cărți în fața altora. Nu e așa…”, a declarat, după meciul cu Dinamo, jucătorul lui CS Păulești, Vali Lazăr.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News