Fotbal Intern· 2 min citire

Varianta care dă fiori suflării dinamoviste: "Mi-e greu să cred că DDB poate să reziste la nesfârșit"

Fani grupați în proiectul DDB

Fani grupați în proiectul DDB

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 28 mai 2021, 14:10

Danuț Lupu este una dintre gloriile dinamoviste care preferă să vadă realist problemele clubului din Ștefan cel Mare.  

După o perioadă foarte dificilă în care fanii din DDB au făcut toate eforturile posibile pentru a evita colapsul grupării înființate acum 73 de ani, Dănuț Lupu așteaptă ca suporterii să primească un sprijin cât mai curând pentru nu a rămâne unici finanțatori la Dinamo.

"Suporterii îmi doresc să ia acțiunile de la spanioli. Dacă va reuși cineva să ia acțiunile, atunci am să cred că se poate face ceva, concret. Mi-e greu să cred că DDB poate să reziste la nesfârșit în ritmul în care apar datorii din toate părțile. O să țipe și domnul Negoiță după bani, cât de curând, de unde să scoți milioane de euro?!", a fost mesajul lui Dănuț Lupu, pentru gsp.ro. 

Dănuț Lupu

Mai mulți jucători care au terminat sezonul în tricoul alb-roșu și-au făcut deja bagajele. Alții sunt așteptați să le ia locul în vederea stagiunii următoare. Lupu se îndoiește de valoarea celor care vor accepta incertitudinea de la club.

„Stai să înceapă campionatul și apoi vorbim! Dacă-l încep, discutăm. Sunt mulți jucători care pleacă și nu văd să vină vreun fotbalist de calitate. Și-apoi, cine să vină?! Nu știe dacă-și ia salariul, nu are vreo stabilitate, mi-e greu să cred că vreun fotbalist bun vine la Dinamo acum, când nu se știe ce va fi mâine", a încheiat fostul mare mijlocaș al lui Dinamo. 

CITEȘTE ȘI -->> Secretul din interior a fost dezvăluit! Cum a schimbat Uhrin destinul “câinilor”

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News