Vasile Miriuță, mândru după Sănătatea Cluj – Farul Constanța 1-1: “Puteam să închidem meciul”

vasile-miriuta
Pentru ardelenii din Liga a 3-a a fost un rezultat important pe Cluj Arena cu formația lui Gică Hagi. Astfel că Vasile Miriuță, antrenorul de la Sănătatea Cluj, s-a arătat mulțumit de egalul din Cupa României Betano cu Farul, scor 1-1.
Vasile Miriuță, mândru după egalul cu Farul din Cupa României: “Puteam să închidem meciul”
Vasile Miriuță a fost mândru de egalul cu Farul din Cupa României Betano pe care elevii săi au reușit să îl obțină. Ardelenii au deschis scorul pe Cluj Arena prin Denis Paul (19 ani), iar în minutul 85 au fost egalați după o fază creată de Alibec și finalizată de Rivaldinho.
La finalul duelului, fostul antrenor de la Dinamo sau CFR Cluj a ținut să își felicite jucătorii pentru partida pe care au făcut-o în fața unei echipe cu mai multă experiență și calitate.
“Băieții au făcut o partidă extraordinară, bravo lor, jos pălăria. Nu am crezut că vor juca așa de bine. Felicit toți jucătorii și pe toți cei de la club. A fost o partidă extraordinară și sunt mândru de ei.
Au fost motivați de faptul că au jucat împotriva une echipe din prima ligă. O echipă bună, cu un antrenor foarte bun. S-a jucat pe un stadion frumos și s-au simțit ca vulturii astăzi. Au zburat pe teren. Bravo lor!
Denis e un jucător extraordinar care a făcut diferența imediat cum a intrat în teren. Noi am avut 2-3 șanse să închidem jocul, dar sunt foarte mulțumit de băieți. În continuare sper să facem o figură frumoasă și în campionat.
Trebuie să fim mulțumiți de acest meci, chiar dacă ne-a scăpat victoria printre degete. Domnul doctor va da o masă. Vom merge acum la un restaurant ales de dânsul. După aspectul jocului de astăzi este normal să ne dorim mai mult de atât și să ieșim din grupă”, a declarat Vasile Miriuță la finalul meciului din Cupa României Betano.
“Denis Paul este un băiat extraordinar”
“Denis Paul este un băiat extraordinar, tânăr, muncește foarte mult și are viitorul în față. Noi îl ajutăm cât de mult putem și sper că el și alți colegi de-ai lui să facă pasul la Liga 1.
Mi-a fost dor să mă văd cu domnul Gică Hagi astăzi, să dau mâna cu el. Nu îmi e așa de dor de prima ligă. Am alte priorități.
Nevasta mea, fiica mea, nepotul meu, băiatul e deja mare. Astea sunt prioritățile mele. E un punct foarte important pentru noi și au văzut și jucătorii că se poate. Băieții au ținut echipa în șah și au făcut un meci foarte bun”, a mai spus Miriuță despre marcatorul clujenilor, dar și despre prioritățile sale.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























