Fotbal Intern· 2 min citire

Verdict categoric în conflictul Djokovic - Arlauskis: "Băiatul nu a jignit cu absolut nimic"

Damjan Djokovic

Damjan Djokovic

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 10 aug. 2020, 16:29

Fostul antrenor de la Dinamo și Hermannstadt, Eugen Neagoe (52 de ani) îi ia apărarea mijlocașului Damjan Djokovic în conflictul cu lituanianul Giedrus Arlauskis.

Jucătorul CFR Cluj-ului, Damjan Djokovic, a reacționat imediat după cucerirea titlului despre salariile pe care nu le-a mai primit încă din luna martie, iar Arlauskis, i-a replicat imediat, spunând despre coleg său că "nu are caracter" și "nu moare de foame" fără banii primiți de la club.

Eugen Neagoe

 

La rând său, croatul l-a numit "ipocrit" pe fostul său coleg, transferat recent la Al Shabab în această vară spunând că lituanianul a fost primul care a cerut banii.

CITEȘTE ȘI Președintele Concordiei Chiajna nemulțumit de suma oferită de Becali pentru Albu: “Cerem ceva de bun simț”

Eugen Neagoe îi ia apărarea croatului

Antrenorul este de părere că Damjan Djokovic nu a greșit cu nimic vorbind despre problemele financiare ale clubului.

"Bineînțeles că se poate remedia. Nu cred că relația dintre clubul CFR și Djokovic s-a rupt. Eu cred că băiatul a spus ce a gândit. Este un profesionist, este un jucător foarte valoros, unul dintre cei mai buni mijlocași din campionatul nostru. E un jucător și un băiat cu personalitate. Eu nu cred că îl vor trimite la echipa a doua. E un jucător foarte important pentru cei de la CFR Cluj. Eu nu cred că va ajunge un minut, nu o zi, la echipa a doua. Băiatul nu a jignit cu absolut nimic”, a declarat Eugen Neagoe, la ProSport.

„Nu este ok ca doi oameni importanți ai CFR-ului, care nu doar că au câștigat trei campionate la rând, dar au dus echipa și în grupele Europa League, să ajungă la asemenea discuții. Eu îi chemam pe ambii și discutam cu ei. Era simplu. Cred că puteam să o rezolvăm foarte rapid, nu trebuia să se ajungă la alte discuții. Îi chemam și le spuneam cum stau lucrurile. Când apar astfel de disensiuni între jucători, e clar că lucrurile nu pot continua bine și nu pot merge pe un drum normal”, a adăgat tehnicianul român.

VEZI ȘI Duelul dintre Ordabasy și Botoșani nu se va disputa în Kazahstan! În ce țară s-ar putea juca

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News