Pandemia de coronavirus care a lovit planeta în 2020 a impus reguli foarte stricte și pe teritoriul României.
Guvernul României a anunțat care sunt țările aflate pe lista galbenă, în urmă cu câteva zile. În acest caz, dacă cineva vrea să vină în România dintr-o altă țară, aceasta va trebui să stea în carantină timp de 14 zile.
Gigi Becali, patronul FCSB, în aceste condiții impuse, a reușit totuși să obțină o derogare pentru echipa sa de la Guvern, ca formația lui Toni Petrea să meargă în Antalya pentru un cantonament în vederea pregătirii returului de campionat, potrivit Antena Sport.
Turcia se află printre țările care sunt trecute pe lista galbenă, dar FCSB a reușit să obțină o derogare, deoarece reprezintă o delegație sportivă.
Toni Petrea, antrenorul echipei, a anunțat că formația se va reuni pe data de 2 ianuarie, iar pe data de 3 vor pleca în cantonamentul din Antalya, unde se vor antrena mai multe zile, dar nu vor disputa niciun meci amical.
Liga 1 se reia pe data de 12 ianuarie, iar FCSB ar urma să dispute prima partidă în ziua de 15 ianuarie contra celor de la Astra Giurgiu.
FCSB se află pe primul loc în Liga 1, cu 34 de puncte adunate după 15 jocuri disputate. Podiumul este completat de Universitatea Craiova și CFR Cluj, care se află la 2 puncte distanță, respectiv 3.