Suporterii care susțin CSA Steaua au toate motivele să fie fericiți!
Fanii vor putea urmări toate partidele favoriților în direct. Meciurile de acasă și din deplasare vor fi transmise pe YouTube de către cei de la Asociația Steliștilor 1947.
”Contractul semnat, astăzi, va asigura difuzarea tuturor partidelor în care evoluează Steaua, de la campionatul intern al Ligii a IV-a, până la play-off-ul și Cupa României, pe canalul de Youtube al asociației: www.youtube.com/asociatiastelistilor1947.
Înțelegerea este valabilă chiar din ziua semnării contractului, astfel încât cel dintâi meci va fi AS Romprim – Steaua, disputat fără spectatori și programat, mâine, 14 septembrie, începând cu ora 17:00”, este anunțul postat pe Facebook de Asociația Steliștilor 1947.