Lovită de mai multe accidentări în ultima perioadă, FCSB beneficiază și de o revenire. MM Stoica a anunțat că Mihai Lixandru s-a recuperat după operația de apendicită efectuată în Olanda și va fi în lotul echipei în meciul cu Metaloglobus.
Mihai Lixandru a avut din nou ghinion înaintea meciurilor europene. Dacă anul trecut a suferit o ruptură de ligament încrucișat anterior în timpul primului meci PAOK – FCSB și a ratat întreaga campanie de Europa League, în acest sezon, chiar înainte de debutul pe tabloul principal, mijlocașul campioanei en titre a fost operat de apendicită în Olanda, acolo unde „roș-albaștrii” aveau să se impună în fața celor de la Go Ahead Eagles.
Mihai Stoica a venit cu o veste bună înaintea reluării competiției interne, aceea că Lixandru va putea fi în lotul lui Elias Charalambous. „Raportul medical este foarte prost.
Dawa face separat, Crețu nu se antrenează cu echipa, Chiricheș și Graovac nu se antrenează cu echipa, Mihai Popescu abia s-a operat. Se antrenează cu echipa Lixandru.
Cam asta e balanța la noi. Avem cinci jucători cu probleme și doar unul revine dintre cei care au avut probleme. Dar, facem echipă ofensivă, n-avem altă soluție. Ne ducem peste toți, câteodată mai dăm, câteodată mai luăm.
Cercel provine din fundaș central, deocamdată este evaluare pe poziția aceea. El de acolo a pornit. De la Gică Hagi mulți au pornit din centru”, a spus Mihai Stoica