Nicolae Dică a reușit în cel de-al doilea său mandat la FCSB să readucă echipa în grupele unei competiții europene după 5 ani, însă în campionat a rămas dator, bucureștenii clasându-se foarte jos.
Victor Pițurcă a vorbit despre Dică și parcursul său recent la FCSB. Iată ce a declarat fostul selecționer.
„Sunt sigur că nu și-a mai dorit să mai vină la FCSB!”
„Îl vedem pe Dică, pe care l-am văzut foarte, foarte supărat. Și are dreptate. Eu sunt sigur că nu și-a mai dorit să mai vină la FCSB, dar ce era să faca? El are nevoie să antreneze și toți trebuie să antreneze. Dacă stau, nu e bine pentru ei, îi uită lumea.
În fotbalul românesc, 80% dintre antrenori sunt obligați să facă compromisuri. Altfel nu antrenează. Ce sfat pot eu să le dau eu? Ca să își desfășoare activitatea ca profesioniști, cel mai important e ce semnează. Am vorbit cu mai mulți antrenori tineri și mi-au spus «Nea Piți, nu vor».
Dacă semenezi un contract, e bine și pentru patron, și pentru tine, ca antrenor. Ai posibilitatea să îți desfășori activitatea cum vrei tu. Ești la mâna patronului, că te dă patronul afară după două săptămâni. Ai discuții cu patronul și sugerează cine trebuie să joace. Spune «Am dat bani pe el, vreau să îl vând». Și atunci nu mai introduci în teren ce vrei tu.
Niciodată nu o să mulțumești, poate doar să câștigi campionatul, duci echipa în Champions League să aduci 20-30 de milioane.. Probabil ar fi mulțumit pe moment, că după o perioadă se uită”, a spus Victor Pițurcă, pentru OrangeSport.