Steaua a câștigat meciul disputat în deplasare, scor 2-1, duminică, în manșa secundă a barajului de calificare în Liga a 2-a.
După patru ani petrecuți în Ligile a 4-a și a 3-a, Steaua a promovat în sfârșit în Liga a 2-a. După meciul cu CS Afumați, jucătorii și fanii au dat drumul la sărbătoare. Fiesta a continuat chiar pe stadionul din Ghencea.
Cum echipa a ajuns acum în Liga a 2-a, cei din cadrul clubului Steaua spun că îl așteaptă pe Victor Pițurcă aproape de formația ,,roș-albastră''.
,,Nu se întâmplă nimic dacă stăm doi ani în Liga 2, am stat patru ani mai jos. Acum suporterii sunt lângă noi, sper să vină și Victor Pițurcă lângă echipă. Sper să vină și financiar, dar și cu inima.'', a declarat Adrian Bumbescu, pentru Digisport.
Despe o revenire la Steaua, Victor Pițurcă a declarat că nu va sosi în Ghencea de la vară, dar acesta recunoaște că a mai discutat cu antrenorul Daniel Oprița.
,,Nu e adevărat. Eu nu ajut cu sfaturi, da, într-adevăr mai vorbesc cu Oprița, care m-a mai sunat, mă mai sună. Dar eu nu cunosc echipa, jucătorii care ar putea veni, iar Oprita are o experiență mult mai mare ca mine la nivelul ăsta, el a lucrat mult în diviziile inferioare, a și promovat echipă în Liga I, văd că reușește, se descurcă și îi merge. Și nu, nu vin la Steaua din vară, ăsta este adevărul…'', a declarat Victor Pițurcă, pentru Playsport.