Fotbal Intern· 1 min citire

Victorie clară pentru Dinamo în Superligă, 4-1 cu Petrolul

Dinamo

Dinamo

Scris de Ion Gabriel Publicat: 22 iul. 2024, 00:25

Dinamo a obținut prima victorie din acest sezon al Superligii, 4-1 (2-0) cu Petrolul, pe Stadionul „Arcul de Triumf” din Capitală, în etapa a doua.

Este cea mai clară victorie a „câinilor” din ultimul an

Dinamo a deschis scorul prin atacantul malgaș Hakim Abdallah (12), găsit liber de Astrit Selmani. Cătălin Cîrjan (41) a majorat avantajul gazdelor, cu un șut din întoarcere, dintre patru petroliști. Kosovarul Selmani (61) a punctat din centrarea bulgarului Gheorghi Milanov.

Petrolul a redus din diferență prin fundașul stânga Valentin Țicu (82), cu șut din unghi, după o pasă de la Sergiu Hanca. La faza imediat următoare, Dinamo a obținut un penalty, la faultul ivorianului Tidiane Keita la Dennis Politic, iar căpitanul gazdelor a transformat lovitura de pedeapsă (86).

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News