Fotbal Intern· 1 min citire

Victorie pentru Csikszereda în primul meci din etapa 17 a Superligii! Unirea Slobozia a ajuns la 6 eșecuri la rând

FK Csikszereda - Unirea Slobozia 2-1

FK Csikszereda - Unirea Slobozia 2-1

Scris de Ion Gabriel Publicat: 21 nov. 2025, 20:00

Echipa Csikszereda a învins vineri, pe teren propriu, scor 2-1, formația Unirea Slobozia, în primul meci al etapei a 17-a din Superligă.

Ciucanii au reușit a treia victorie stagională

La Miercurea Ciuc, într-un meci disputat pe o ceață deasă, gazdele au trecut pe lângă deschiderea scorului în minutul 20, la șutul lui Anderson Ceara, reținut de Gurău.

După 4 minute Eppel a reușit să trimită mingea în plasă, însă golul a fost anulat din cauza unei poziții de ofsaid. Totuși, ciucanii au deschis scorul în minutul 49, când Anderson Ceara a înscris cu un șut superb din afara careului.

Ialomițenii au ratat în minutul 61, prin Antoche, însă după numai un minut elevii lui Prepeliță au pus golul egalizator pe tabelă. Vlad Pop a șutat precis de la centrul terenului, în ciuda ceții, și l-a învins pe Gurău, ieșit mult din poartă.

Marton Eppel a marcat golul victoriei gazdelor, în minutul 75, și Csikszereda – Unirea Slobozia s-a terminat 2-1.

Ciucanii au reușit a treia victorie stagională și sunt pe locul 13 în clasament, cu 16 puncte, în timp ce Unirea Slobozia este pe 11, cu 18 puncte.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News