Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a decis ca antrenorii echipelor din primele trei ligi ale României vor fi suspendați o etapă pentru cumulul a patru cartonașe galbene.
"La propunerea Comisiei Centrale a Arbitrilor a fost introdusă o sancțiune pentru antrenorii care au un comportament nesportiv pe marginea terenului și acumulează implicit cartonașe galbene pe durata unui sezon competițional.
Dacă până acum aceste avertismente nu se cumulau, de acum înainte antrenorii care vor acumula patru cartonașe galbene vor primi o etapă de suspendare. În Cupa României această sancțiune se va aplica la cumulul a două cartonașe. Pedeapsa va fi însoțită de o sancțiune financiară", a declarat președintele FRF, Răzvan Burleanu, într-o conferință de presă.