Fotbal Intern· 2 min citire

VIDEO | Avantaj Petrolul! Remiză albă între ardeleni în derby-ul Hermannstadt - Universitatea Cluj din Liga 2

Sursă foto: Spotmedia

Sursă foto: Spotmedia

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 12 apr. 2022, 21:12

Cele două formații s-au întâlnit în etapa a 4-a a play-off-ului din eșalonul secund, una în urma căreia rivalii la promovare din Ploiești au făcut astfel un pas important pentru îndeplinirea obiectivului. 

După ce au câștigat la Chiajna, lupii galbeni au putut privi mai liniștiți înfruntarea urmăritoarelor lor din clasament, despărțite de un punct înaintea duelului direct de la Mediaș. Într-o săptămână în care media a vorbit despre problemele financiare cu care se confruntă sibienii, ftbaliștii lui Marius Măldărăașnu s-au descurcat mai bine decât la precedenta întâlnire cu trupa pregătită de Erik Lincar. Dacă în a doua rundă disputată în 2022 s-au impus cu 2-0, clujenii s-au mulțumit astăzi doar cu o remiză albă, venită la capătul unui joc în care ambele echipe s-au anihilat reciproc. Ambele au avut câte o bară pe parcursul disputei, Ribeiro de la oaspeți în finalul primei reprize, apoi Călin Popescu în minutul 72 pentru gazde.

https://www.youtube.com/watch?v=WkKgsenNjU0

Iată care au fost distribuțiile trimise în teren de cei doi antrenori :

FC Hermannstadt: Iliev – Pantea, Bejan, I. Stoica, Opruț – Alhassan (Buhăcianu 65′), Mino Sota, I. Năstăsie (Biceanu 46′) – P. Petrescu (cpt.)(Balaure 83′), D. Paraschiv (Hora 65′), C. Popescu (Bucuroiu 90+3′)

Universitatea Cluj: Gorcea – Romeo, Fl. Ilie, D. Ispas, P. Pîrvulescu – Romario Pires (cpt.), Balgiu (I. Filip 74′) – Tescan (Haită 61′), Ribeiro (Ely Fernandes 46′), M. Ciobanu (Hofman 61′) – Boiciuc (Val. Alexandru 86′)

În urma acestui rezultat, Hermannstadt păstrează avansul de un punct față de clujeni înaintea ultimei etape a turului play-off-ului Ligii 2. Iată cum arată clasamentul în acest moment

clasament et 4

În runda următoare, Hermannstadt va juca în Ghencea împotriva celor de la CSA Steaua, în timp ce Universitatea Cluj o primește acasă pe Concordia Chiajna.

CITEȘTE ȘI -->> Cea mai sexy admiratoare a lui Novak Djokovic va fi în tribune să-l îl susțină la întoarcerea sa pe terenul de tenis

 

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News