Basarab Panduru, fost mare internațional, i s-a alăturat lui Laurențiu Reghecampf la CS U Craiova, după de a mai colaborat cu acesta în Emiratele Arabe Unite, la Al Wasl.
Venit în Bănie ca colaborator al lui Laurențiu Reghecampf, Basarab Panduru are planuri mărețe. Acesta spune că cei care se ocupă de echipă vor face tot posibilul pentru a câștiga titlul la finalul sezonului.
,,Că m-au apreciat fanii Universității Craiova e de discutat, pentru că, fiind expert, pe unii probabil îi mulțumești, pe unii nu. Am încercat de fiecare dată, în cei 12 ani de televiziune, să-mi fac treaba cât mai corect și să spun ce văd de fiecare dată.
Îi cunosc pe toți (n.r. din staff-ul echipei), am lucrat cu ei în Emirate, la Al Wasl, ei erau foarte profesioniști, sunt și acum, băieți de mare calitate și foarte bine pregătiți. Am fost la un meci amical înainte să vin, i-am cunoscut, m-am simțit bine, încerc să-i ajut să le fie mai bine.
Și visul nostru este același (n.r. să cucerim titlul). Nu este ușor, dar vom face tot posibilul. La Craiova sunt condiții foarte bune, la cel mai înalt nivel. Le transmit fanilor să fie alături de echipă, pentru că toată lumea face tot ce trebuie ca echipa să câștige campionatul. Să încurajeze jucătorii la fiecare meci.'', a declarat Basarab Panduru, pentru pagina de Facebook a clubului oltean.