Fotbal Intern· 2 min citire

VIDEO | Ce nebunie de meci! Nou-promovata UTA Arad, o nouă victorie în Liga 1, după 3-2 cu Botoșani!

bucurie uta

bucurie uta

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 31 oct. 2020, 21:11

UTA Arad își continuă parcursul bun din Liga 1, la 12 ani de la revenirea în primul eșalon!

Arădenii au ieșit învingători la capătul unui meci spectaculos, în care s-au marcat 5 goluri. Golurile partidei au fost marcate de Keyta (min-28), respectiv Florescu (min-33) pentru FC Botoșani, în timp ce pentru UTA au marcat Vlad Morar (min.4 și 71) și Erico da Silva (min-48).

https://www.youtube.com/watch?v=BF_uU7ltIdc

Moldovenii au un parcurs de coșmar în această ediție de Liga 1, cu 3 înfrângeri și o victorie în ultimele patru meciuri disputate.

De partea cealaltă, formația arădeană venea după patru meciuri fără înfrângere în Liga 1, după victoriile în fața Chindiei Târgoviște și Dinamo București, ambele încheiate cu același scor, 1-0, dar și două egaluri contra Academicii Clinceni (0-0) și Hermannstadt Sibiu (1-1).

După meciul din această seară, nou-promovata UTA Arad rămâne cu o singură înfrângere în Liga 1 și urcă până pe locul 5, cu 14 puncte acumulate în cele 9 meciuri disputate în actualul sezon, în timp ce moldovenii se situează abia pe locul 7, cu 11 puncte în 9 partide.

Echipele de start din meciul Botoșani-UTA:

FC Botoșani: Pap – Braun, Chindriș, Țigănașu, Holzmann – Rodriguez, Florescu – Caia, Ongenda, Keyta – Roman

Rezerve: Hankic, Șeroni, Plămadă, D. Croitoru, Tîrcoveanu, E. Papa, R. Fili, S. Camara, Toutouh
Antrenor: Marius Croitoru

UTA Arad: Iacob – Bustea, Albu, Benga, Rrumbullaku – Ursu, N. Roșu, D. Isac,, D. Rusu – C. Rus, V. Morar

Rezerve: Erico, C. Popescu, M. Klapan, A. Oroian, D. Tescan, Buhăcianu, Alex Ioniță I, H. Moldovan
Antrenor: Laszlo Balint

Citește și Tot Gigi face schimbările? Coșmarul continuă pentru Adi Petre în Italia

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News