Farul Constanța a mai realizat un transfer. Romario Pires e noul jucător al formației de la malul mării.
După ce s-a despărți de Hermannstadt, cu care a retrogradat, mijlocașul născut la Rio de Janeiro a efectuat vizita medicală și a semnat o înțelegere valabilă un sezon. În Liga 1, acesta a mai evoluat la Gloria Bistrița, Petrolul Ploiești, Astra Giurgiu și formația din Sibiu.
”Începând de astăzi, Romario Pires este noul jucător al echipei noastre. Acesta a efectuat vizita medicală și a semnat un contract valabil până la finalul sezonului 2021/2022. În vârstă de 32 de ani, Romario Pires are 1.82m, este născut la Rio de Janeiro, evoluează pe postul de mijlocaș central.
Sursa Foto: Digi Sport
În carieră a mai îmbrăcat tricoul formațiilor FC Hermannstadt, Astra Giurgiu, Maccabi Petah Tikva, Maccabi Haifa, Maccabi Netanya, Petrolul Ploiești, Gloria Bistrița sau Botafogo. Bine ai venit, Romario, și mult succes în tricoul alb-albastru!”, se arată în comunicatul clubului dobrogean pe site-ul oficial.
”Farul e o echipă de tradiție în România. Am văzut numele implicate în acest proiect, se dorește performanță, nu am avut cum să spun altceva decât da. Hagi e cel mai important factor, Mister e un învingător și orice jucător își dorește să fie antrenat de el. Obiectivul meu e să ajut echipa să atingă țintele propuse”, au fost primele cuvinte ale lui Romario Pires la Farul Constanța.
Transferurile realizate până acum de Farul sunt: Marian Aioanei, Ionuț Larie, Adrian Petre și Romario Pires.