Fotbal Intern· 2 min citire

VIDEO | Rapid și Farul rămân neînvinse și fără gol primit! Remiză albă pe Arena Națională

Gică Hagi, sursa foto: Farul Constanța/Facebook

Gică Hagi, sursa foto: Farul Constanța/Facebook

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 30 iul. 2021, 23:31

Rapid a avut din nou alături peste 10.000 de suporteri pe Arena Națională. Cu Farul, giuleștenii au fost nevoiți să se mulțumească doar cu o remiză, scor 0-0. 

Duelul cu Farul Constanța a început cu un moment special. Gheorghe Hagi a primit din partea gazdelor un coș cu flori și un tricou vișiniu cu numărul 10. Antrenorul Farului a fost aplaudat la scenă deschisă pe Arena Națională, acolo unde crainicul le-a cerut suporterilor să îl salute pe "cel mai mare jucător din istoria fotbalului românesc".

Prima repriză, echilibrată

Rapid a început meciul cu mult elan, însă oamenii lui Hagi au echilibrat treptat duelul. Marile ocazii au apărut abia în finalul primei reprize, câte una pentru fiecare echipă. Betancor l-a pus la încercare pe portarul giuleștenilor. Horațiu Moldovan a respins însă șutul din interiorul careului. La poarta cealaltă, Carnat a fost aproape de gol în ultimul minut al primei părți. Bălan putea obține un penalty după ce a fost ținut de olandezul De Nooijer. Atacantul giuleștenilor a preferat să continue faza, iar repriza s-a încheiat așa cum a început.

Ocazii la ambele porți

Jocul s-a animat în repriza a doua, atunci când ocaziile au început să apară la cele două porți. Betancor, cel mai periculos jucător al oaspeților, a fost aproape de gol cu un șut cu efect din interiorul careului. Trimis în teren cu 25 de minute înainte de final, Marzouk a avut cea mai mare ocazie a giuleștenilor în repriza a doua. A trimis însă pe direcția portarului după o combinație excelentă cu Hlistei. În minutul 81, Mladen putea da lovitura după un corner al oaspeților. Moldovan a ieșit greșit, iar lovitura de cap a fundașului de la Farul a trimis mingea puțin alături.

Rapid - Farul s-a terminat 0-0, iar giuleștenii au șapte puncte după primele trei etape din Liga 1. Farul lui Hagi are cinci puncte, iar ambele echipe sunt fără gol primit în primele trei runde. 

 

Rapid: Moldovan - Belu, Dandea, Săpunaru, Morais - Crepulja, Albu, Ilie ('65 Pănoiu) - Carnat ('88 Goge), Bălan ('65 Bnou Marzouk), Hlistei ('80 R.Moise). Antrenor: Mihai Iosif

Farul: Tordai - Dussaut, Larie, Dobrosavlevici, De Nooijer ('70 Buta) - Romario, Mladen, Castaneda ('61 Grameni) - Andronache ('46 Chițu), Betancor ('77 Bodișteanu) , Pitu ('70 Petre). Antrenor: Gheorghe Hagi

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News