Fotbal Intern· 2 min citire

VIDEO | Remiză albă la Ploiești între Petrolul și UTA! Oaspeții au terminat meciul în inferioritate

Petrolul - UTA

Petrolul - UTA

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 7 oct. 2023, 17:00

Echipa Petrolul a remizat, la Ploiești, cu UTA, 0-0, în etapa a 12-a a Superligii.

Petrolul a terminat la egalitate, acasă, cu UTA, deși oaspeții au jucat 12 minute în inferioritate

Formația oaspete, cu o evoluție mai bună decât adversara, a avut trei mari ocazii, două dintre acestea prin Godberg Cooper, în prima repriză, în care Petrolul nu a fost deloc periculoasă.

https://www.youtube.com/watch?v=WBUEO9xMrrM

Portarul oaspeților, Florin Iacob, s-a remarcat la reluarea lui Rădulescu, în minutul 62. UTA a fost din nou aproape de gol în minutul 75 prin Cooper, jucător care trei minute mai târziu a fost eliminat după ce a primit al doilea cartonaș galben, deși nu și-a atins adversarul.

Iustin Răducan, fotbalistul gazdelor, a avut o ocazie uriașă în minutul 90. Florin Iacob a salvat din nou în minutul 90+6.

Precedentul meci al arădenilor a adus tot o remiză albă, pe teren propriu, împotriva lui FC Voluntari. Echipa antrenată de Mircea Rednic a câștigat trei puncte în ultimele cinci etape.

Petrolul, care venea și ea după un rezultat de 0-0 (în fața lui Poli Iași), a ajuns la patru meciuri consecutive fără gol marcat. Echipa din Ploiești nu a mai obținut o victorie de șase etape, în care are cinci egaluri și un eșec.

În clasament, Petrolul este pe locul 6, cu 16p, iar UTA se găsește pe poziția a 12-a, cu 10p.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News