VIDEO | Remiză între Dinamo și Petrolul în etapa a 7-a! Ambele goluri au fost marcate după greșeli mari de apărare

Dinamo - Petrolul
Dinamo și Petrolul au terminat la egalitate, 1-1, în etapa a 7-a a Superligii, golurile fiind marcate în prima repriză.
Două greșeli mari de apărare au stabilit scorul final în meciul Dinamo – Petrolul
Începutul meciului a fost marcat de un soi de protest al fanilor dinamoviști. Inspectoratul General al Jandarmeriei Române a propus câteva modificări legilor 4/2008 și 126/1995, iar dacă vor fi adoptate un suporter care ar folosi materiale pirotehnice, ar putea primi până la trei ani de închisoare.
https://www.youtube.com/watch?v=qtpysHoK-bs
În acest context, cei din Peluza Cătălin Hîldan a refuzat să cânte înainte de meci și în primele cinci minute și a afișat un banner mare: „Așa ne vreți?”.
De precizat că jandarmii au confiscat multe materiale pirotehnice pregătite în perspectiva partidei cu Petrolul, care fuseseră ascunse în tavanele toaletelor Stadionului „Arcul de Triumf”.
După minutele „de tăcere”, suporterii dinamoviștii au aprins câteva fumigene, iar fanii din Ploiești au aruncat pe teren mai multe torțe. Din cauza fumului creat, partida a fost întreruptă câteva minute.
Cele două goluri au fost marcate după mari greșeli de apărare. În minutul 21, Doua a vrut să paseze cu pieptul propriului portar, dar Gregorio a ajuns primul la minge, trimișânf-o în plasă.
Apărarea dinamovistă s-a „revanșat” după un sfert de oră. Ilic a făcut o preluare de începător la aproximativ 20 de metri de poartă, Seto l-a deposedat, acesta i-a pasat lui Hair, care l-a găsit demarcat singur la 10 m pe Petrovic, iar acesta a marcat în poarta goală.
Petrolul putea obține victoria în minutul, când Mihai Roman a trimis cu capul spre poarta gazdelor, dar mingea a lovit transversala.
Dinamo – Petrolul 1-1 (1-1)
Marcatori: Gregorio (21) / Petrovic (37)
Dinamo: Golubovic – Patriche, Bena, Homawoo – de Moura, Bani (53 – Ghezali), Ilic (78 – Roșu), Amzăr – Costin (78 – Crețu), Gregorio (68 – Abdallah), Politic. Antrenor: Ovidiu Burcă
Petrolul: Zima – Papp, Meijers, Țicu – Doua, Hanca (86 – Dumitriu), Seto, Jair, Musi (74 – Constantinescu) – Petrovic (69 – Roman), Grozav (74 – Diomande). Antrenor: Florin Pârvu
Au arbitrat: Iulian Călin – Vasile Marinescu, Daniel Mitruți
Cartonașe galbene: Bani (29), Politic (77) / Hanca (45+5), Roman (86), Meijers (90+2)
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























