Fotbal Intern· 2 min citire

VIDEO | Sepsi nu rezistă nici ea în infernul din Giulești! Rareș Ilie aduce a șaptea victorie din mandatul lui Adi Mutu

© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 23 apr. 2022, 23:11

Rapidiștii și-au păstrat prima poziție din play-out după un nou succes reușit pe teren propriu în compania urmăritoarei Sepsi Sfântu Gheorghe.  

Rareș Ilie a punctat decisiv în minutul 80, iar trupa din Grant și-a continuat seria de succese de la instalarea "Briliantului" pe banca tehnică. Sunt 7 consecutive pentru alb-vișinii, dintre care 3 pe noua arenă inaugurată în Giulești. Și mai mult decât atât, Săpunaru & Co au primit un singur gol în aceste 7 partide în care au terminat învingători. Contra ardelenilor antrenați de Cristiano Bergodi, gazdele au tremurat pentru victorie în final când Ashkovski a ratat o ocazie uriașă, trimițând peste poartă cu o lovitură de cap din careul mic. Pentru Rareș Ilie a fost a șasea reușită stagională, 4 dintre goluri fiind înscrise de fotbalistul de 19 ani în acest play-out. Cifrele meciului indică o ușoară superioritate a rapidiștilor.

https://www.youtube.com/watch?v=kWm2q2-7VHM

CITEȘTE ȘI -->> Sfatul lui Adrian Mutu pentru tinerele speranțe din Liga 1: „Trebuie să învețe să acopere și alte posturi”

Raportul șuturilor la poartă a fost 8-6 pentru gazde, care au avut posesia mingii în 53 % din timpul efectiv de joc. Cu acest succes, Rapid ajunge la 38 de puncte, cu cinci mai multe decât învinsa ei din această seară, care o urmează. Covăsnenii pot pierde însă poziția secundă dacă în această etapă FC Botoșani o va învinge pe FC U Craiova. Runda următoare, Sepsi va juca împotriva lanternei roșii, Gaz Metan, în timp ce Mutu și ai lui o vor avea în față pe Chindia Târgoviște. Iată care au fost cele două echipe trimise în teren de cei doi antrenori în această seară

Rapid: Moldovan – Belu-Iordache (Stahl ’55), Săpunaru, Dr. Grigore, Morais – Kait, Al. Ioniță (Dandea ’56), Albu – Carnat (Pănoiu ’79), Vojtus (Marzouk ‘90+2), R. Ilie.  Antrenor: Adrian Mutu

Sepsi: Niczuly – Dimitrov, Bălașa (Ispas ’83), Mitrea, Dumitrescu – Bărbuț (Askovski ’72), Păun, Aganovic (Vașvari ’61), Ștefănescu (I. Fulop ’83) – Tudorie, Golofca (Tincu ’72).  Antrenor: Cristiano Bergodi

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News