U Cluj a pierdut primul meci pe propriul teren în actualul sezon! Șepcile Roșii au ratat șansa de a urca pe locul al doilea în clasament după 1-2 cu Astra Giurgiu.
Astra avea trei înfrângeri consecutive în Liga a doua înainte de duelul cu U Cluj, însă a dat lovitura pe Cluj Arena, unde gazdele nu pierduseră niciun meci în actualul sezon. Astra a început bine și a deschis repede scorul prin Claudiu Dragu. Oasepții Puteau să-și dubleze avantajul după ce au primit penalty. Șerban a tras slab pe lângă poartă de la 11 metri și U Cluj a răspuns imediat. Gugu a egalat după un corner.
Astra a fost aproape de gol din nou, dar bara s-a opus. Oaspeții au mai primit un penalty, contestat puternic de clujeni. Șerban nu a mai ratat și a adus victoria Astrei.
"Nu am avut un joc defensiv bun, am dat șansa adversarului să ajungă de multe ori la poartă, chiar și-au creat multe ocazii. Până la urmă trebuie să ne uităm la jocul nostru, eficiența nu a fost la cel mai înalt nivel, sincer sunt foarte dezamăgit.
Nu putem da vina pe arbitraj, chiar dacă poate a greșit la faza aceea, a fost în fața mea și cred că a fost doi metri în afara careului, dar ce poți să faci, ăsta este arbitrajul, trebuia să marcăm noi mai multe goluri" - a spus Erik Lincar la finalul întâlnirii.
U Cluj își va încheia anul cu un derby în deplasare. Șepcile Roșii joacă pe terenul liderului Petrolul marți, 7 decembrie, de la ora 17.