Patronul FCSB, Gigi Becali (62 de ani), a susținut o conferință de presă, marți, în care a vorbit, printre altele, despre situația portarului Andrei Vlad (22 de ani).
Gigi Becali a declarat că Andrei Vlad va apăra doar în partidele fără miză, iar lupta pentru postul de portar în meciurile importante se va da între Cătălin Straton (31 de ani) și Ștefan Târnovanu (21 de ani).
„Trebuie să apere Vlad! Ce să fac? Știi când nu o să mai apere? Când o să fie meciuri decisive. Că atunci e mai emotiv. Trebuie să mai treacă 2-3 ani peste.
Mai e și portarul de l-am adus de la Iași, Târnovanu. Ieșea la minge parcă plutea. Are 2 metri. Ăștia sunt portarii.
Vlad se motiva prin experiență și prin joc. Și prin mare concentrare. O să vorbesc cu el. El vrea să-și ascundă emoția și de aia greșește. O să discut cu el și o să îi spun să se concentreze, nu să-și ascundă emoția. Să facă precum Arlauskis”, declarat Becali.