Fotbal Intern· 2 min citire

Vine Mircea Lucescu să salveze Dinamo? „Poate pregătește o strategie!”

Lucescu Turcia

Lucescu Turcia

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 14 iun. 2020, 15:48

Fanii dinamoviști au preluat 20% din acțiunile clubului Dinamo, însă soarta clubului nu este nici pe departe lămurită.

Salvarea clubului din „Ștefan cel Mare” poate veni însă de la  Mircea Lucescu. Ioan Ovidiu Sabău a stat de vorbă cu fostul său antrenor și spune că acesta ar putea interveni decisiv pentru salvarea clubului Dinamo.

„Am vorbit cu Nea Mircea Lucescu, cu Rednic. Ar fi extraordinar să se implice Lucescu la Dinamo, dar nu știu dacă Nea Mircea mai are energia, nervii. Și nu cred că Răzvan s-ar mai întoarce, după ce a antrenat la un anumit nivel.

Este clar că Dinamo e un club pe care Mircea Lucescu îl iubește și se identifică foarte mult cu el. Poate pregătește o strategie, mă gândesc, nu știu. N-aș vrea să dau detalii pe care nu le controlez.

Mi-aș dori să se implice și cred! Cred că și-ar dori să se implice mult mai mult. Nu știu când și în ce condiții. Probabil lucrează la această strategie, așa mă gândesc”, a spus Ioan Ovidiu Sabău la Look Sport.

Ioan Ovidiu Sabău are 55 de selecții pentru naționala României

Mircea Lucescu a făcut deja primul pas către Dinamo. Fostul antrenor al „câinilor roșii” s-a înscris în programul „DDB”, pe 27 mai, alături de fiul său Răzvan Lucescu. Cei doi și-au achiziționat carduri „DDB Elite”, în valoare de 1948 de euro.

Citește și • Dumitru Dragomir, dezvăluiri de ultimă oră! Ce s-a întâmplat cu Mircea Sandu

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News