Viorel Moldovan, președintele celor de la Rapid, a tras primele concluzii după meciul câștigat de giuleștei în deplasare, la Farul, scor 3-1.
„Multe emoții și multă muncă din partea băieților, pe un teren dificil. Sunt trei puncte pe care ni le-am dorit aici, în fața unui adversar foarte bun, cred că a fost un spectacol fotbalistic de mare calitate oferit de ambele echipe și mă bucură că am reușit noi să câștigăm cele trei puncte și să ne consolidăm poziția în perspectiva calificării în play-off.
Încă nu este totul închis, mai sunt două etape, trebuie să facem punctele necesare, să fim concentrați până la final, în fotbal s-au văzut multe surprize, dar am luat o opțiune foarte mare în această seară, avem prima șansă și trebuie să fim atenți până la finalul sezonului regulat.
Toți băieții m-au impresionat, vreau să îi felicit pentru implicare și efortul depus, vreau să felicit staff-ul tehnic, care a fost foarte inspirat în alegerea primului 11 și nu numai. Îmi pierd vocea. Am stat în lojă, și în vestiar, trăim la intensitate maximă și e normal”, a spus Viorel Moldovan, potrivit gsp.ro.