FCSB a câștigat cu 2-1 confruntarea cu FC Botoșani. Vlad Chiricheș a fost urcat în postul de mijlocaș defensiv și a avut o prestație excelentă, Gigi Becali evidențiindu-l în declarațiile de după meci.
Nicolae Dică, despre Vlad Chiricheș: “La echipa națională, ne-am gândit să îl folosim mijlocaș central”
Nicolae Dică despre postul pe care a evoluat Vlad Chiricheș, spunând că pentru FCSB este un mare câștig la centrul terenului, dezvăluind că în trecut voia să îl folosească și la echipa națională pe postul de mijlocaș central:
“S-a entuziasmat Chiricheș. A jucat și mijlocaș central, a făcut-o foarte bine. Probabil așteptau de mult timp să ajungă pe primul loc. De exemplu, la echipa națională ne-am gândit s îl folosim mijlocaș central.
El la juniori evolua pe postul de mijlocaș dreapta. Din mijlocaș dreapta s-a transformat în fundaș central. Noi, la echipa națională, ne-am gândit să îl folosim mijlocaș central pentru că nu aveam acolo.
Și nu l-am folosit pentru că nu aveam fundaș central. Dacă îl ducem pe Chiricheș mijlocaș central, ce facem cu fundașii centrali? Pasează foarte bine, e foarte inteligent.
Are progresie cu mingea la picior, a dat o pasă foarte bună la golul doi al lui Miculescu. Este un mare câștig pentru FCSB acolo”, a spus Nicolae Dică la Fanatik.
Marcel Pușcaș: “Nu știu ce antrenori a avut băiatul ăsta că și-a greșit cariera”
Marcel Pușcaș a declarat că postul de bază al lui Vlad Chiricheș este cel de mijlocaș central și ar fi trebuit să joace toată cariera pe acest post, nu doar acum, înainte de retragere:
“Eu am zis de cinci ani de zile că acolo e postul lui. Nu știu ce antrenori a avut băiatul ăsta că și-a greșit cariera. Are peste 70 de meciuri în naționala României, dar ca mijlocaș central ar fi avut 450.
De la juniori îl luam și îl băgam. Nu are nicio legătură cu fundașul. Și chiar dacă o mai comite la mijloc, nu e problemă, că sunt fundașii în spatele lui. Poate să încerce mai multe lucruri. Are execuție bună”, a spus Marcel Pușcaș pentru sursa citată.