Fotbal Intern· 1 min citire

Zece suporteri, prinși cu materiale pirotehnice și unul cu droguri în bagaj, la meciul de fotbal Petrolul-Dinamo

Jandarmeria

Jandarmeria

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 16 sept. 2025, 11:32

Zece suporteri, între care mai mulți minori, au fost prinși cu materiale pirotehnice pe care au încercat să le introducă pe stadion, la partida de fotbal Petrolul Ploiești-Dinamo București, care s-a desfășurat luni seară, pe stadionul din Ploiești. De asemenea, o persoană a încercat să intre pe arena sportivă având ascunse droguri în bagaj, potrivit news.ro.

”Ca urmare a măsurilor de ordine adoptate pe timpul afluirii, au fost depistați 10 suporteri având asupra lor mai multe materiale pirotehnice interzise la deținere sau folosire. Acestea erau ascunse în diferite locuri (în încălțăminte, în articolele de îmbrăcăminte, în bagaje). Dintre aceștia, 4 sunt minori”, informează, marți, reprezentanții Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești.

Controlul corporal la intrarea pe Stadionul ”Ilie Oană” din Ploiești a fost făcut atât de agenții firmei de pază, contractată de către organizator, cât și de jandarmi, prin sondaj.

Pe numele celor zece suporteri au fost întocmite acte de sesizare pentru deținere fără drept de materiale pirotehnice, bunurile interzise fiind predate Serviciului arme, explozibili și substanțe periculoase din cadrul Poliției Județene Prahova.

Totodată, un suporter a încercat să intre cu droguri pe stadion, la partida din cadrul Superligii. Substanțele interzise erau ascunse în bagajul personal.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News