Zeljko Kopic a anunțat obiectivul lui Dinamo la meciul cu Rapid, din prima etapă a play-off-ului

Zeljko Kopic
Echipa de fotbal Dinamo întâlnește FC Rapid, sâmbătă de la ora 21:00, pe Stadionul Giulești din Capitală, într-o partidă contând pentru prima etapă a play-off-ului Superligii.
Probleme de lot înaintea partidei de sâmbătă
Antrenorul echipei Dinamo București, Zeljko Kopic, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că în derby-ul din deplasare cu FC Rapid jucătorii săi își propun să arate cel mai bun fotbal al lor.
'E un sentiment plăcut să facem parte din play-off. Este un nou început, suntem în formă, avem o energie bună în cadrul lotului, așa că ne propunem să jucăm cel mai bun fotbal al nostru. Trebuie să luptăm pentru a obține cel mai bun rezultat posibil. Știm că va fi dificil, îi respectăm pe cei de la Rapid, respectăm ceea ce au realizat până acum, însă avem ambițiile noastre și vom merge acolo să luptăm', a spus el.
Tehnicianul susține că formația sa trebuie să își rezolve problemele la finalizare.
'După pauza de iarnă ne confruntăm cu probleme la finalizare, nu am reușit să marcăm, chiar dacă șanse am avut în fiecare meci. Nu suntem eficienți, aici trebuie să ne îmbunătățim. De asemenea, e important să fim mai atenți la fazele fixe în defensivă. Analizăm și lucrăm toate aceste lucruri la antrenamente și cred că putem fi mai buni începând cu meciul următor. Cred că am fi putut avea câteva puncte în plus dacă eram atenți, însă suntem acolo unde merităm, în play-off', a precizat Kopic.
'Este importantă și statistica partidelor cu Rapid. Dar eu spun că am avut șanse să câștigăm în fața lor în trecut, dar nu am reușit. Mâine va fi o nouă oportunitate pentru noi. Sunt 10 meciuri, deci 30 de puncte, așa că trebuie să luptăm până la final și vedem atunci unde ne clasăm,' a adăugat antrenorul croat.
Zeljko Kopic a menționat că se confruntă cu probleme de lot înaintea partidei de sâmbătă: '(George) Pușcaș nu va putea intra cu siguranță. Nici (Mamoudou) Karamoko nu este apt, iar în ceea ce îl privește pe (Andrei) Mărginean vom vedea exact cum se prezintă mâine. Vom vedea de asemenea și situația lui (Kennedy) Boateng, dacă va putea intra sau nu'.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























