Dinamo a încheiat cantonamentul din Antalya. Zeljko Kopic le-a transmis un mesaj fanilor echipei.
Tehnicianul croat a spus că Dinamo va arata mult mai bine în acest an și că face tot posibilul pentru redresarea situației.
„Lucrăm la acest aspect și voi da totul!”
„Am făcut tot ce ne-am propus în acest cantonament. Sunt mulțumit de multe lucruri și de faptul că nu am avut mari probleme cu accidentările. În ceea ce privește meciurile, la primul am avut o primă repriză ok, dar le-am dat adversarilor șanse pe anumite tranziții, iar acesta a fost un aspect care nu m-a mulțumit. A doua repriză a fost mult mai bună.
În meciul cu Charleroi, primele 60 de minute au fost excelente, am văzut multe lucruri bune contra unei echipe de calitate. Apoi, la următoarele 30 de minute, nu am fost la nivelul dorit, am făcut multe greșeli tactice, însă trebuie să fiu mulțumit de munca jucătorilor și să schimb ceea ce nu a fost la nivelul așteptărilor. Trebuie să fim pregătiți pentru primul meci, cel cu Petrolul.
(n.r – despre transferurile așteptate) Știți regulile din România. Trebuie să trimitem lista cu jucători către Federație. În următoarele zile va trebui să iau anumite decizii. Mă aștept să avem anumiți jucători care vor semna, însă nu pot spune sigur. Lucrăm la acest aspect și voi da totul pentru a lua cele mai bune decizii pentru club”, a spus Zeljko Kopic, la revenirea în țară.
(N.r. Dinamo va supraviețui?) Vom supraviețui!”, a transmis Zeljko Kopic, conform AS.ro.