Naționala Japoniei este ultima calificată în grupa principală III, din grupa preliminară F, din care fac parte adversarele României în a doua fază a Campionatului Mondial. Germania și Polonia erau calificate anterior.
Japonia a învins, luni, reprezentativa Iranului, scor 42-10 și se clasează pe locul 3 în grupa F. Ultima dispută va avea loc, luni seară, între echipele de pe primele două locuri, Germania și Polonia, iar rezultatul va stabili clasamentul final.
Cele trei echipe sunt adversarele României în grupa principală III, cu meciuri programate în 7, 9 și 11 decembrie.
Tricolorele ocupă locul 2, cu 4 puncte, în grupa E, după victoriile cu Chile (44-19) și cu Serbia (37-28). Cu același număr de puncte este lider Danemarca, tot cu două victorii, iar România se va duela cu nordicele marți, de la 21.30, pentru 2 puncte importante în calculele clasamentului din grupa principală III.