Cristina Neagu, una dintre cele mai bune handbaliste din istorie, se retrage.
Jucătoarea a anunțat că a luat această decizie de ceva timp și că a așteptat momentul potrivit.
Simona Halep se pregătește să revină în circuitul WTA, iar în luna octombrie va juca la WTA 250 din Hong Kong.
Simona Halep i-a transmis un mesaj de încurajare Cristinei Neagu.
De asemenea, sportiva a vorbit și despre scandalul de dopaj din trecut.
”Acum mă simt bine. Este un subiect pe care vreau să îl las în urmă. A fost, a trecut. Am câștigat procesul, am dovedit că nu am fost vinovată cu absolut nimic, iar acum aștept să mă întorc pe teren,” a declarat Halep.
”Există viață și după sport și îi doresc sănătate, pentru că asta e cea mai importantă și să se bucure de viață,” au fost cuvintele adresate, de la distanță, de Simona Halep Cristinei Neagu.