Crina Pintea, mesaj sfâșietor după ratarea calificării la Jocurile Olimpice: "Și-au bătut joc pentru că noi nu contăm'

profimedia-0599464476
Handbalista Crina Pintea a postat un mesaj pe Facebook, luni seară, după ce naționala feminină de handbal a României a ratat calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Pintea a fost eliminată în minutul 41 al meciului decisiv cu Muntenegru
”Nedrept!!! 6 ani în care am muncit cu toata ființa mea, am transpirat prin toți porii, am lucrat cu mine, fizic și psihic, am căutat să mă dezvolt și am căutat răspunsuri la ce nu îmi era clar. Când am ratat Jocurile Olimpice din 2016 am vrut să renunț pentru că a fost nedrept, muncisem atât de mult în anul ăla încât mi se părea imposibil că voi rămâne acasă, dar, totodată, ceva în interior îmi spunea că se va întâmpla asta.

Foto: Profimedia
Când cei apropiați mă vedeau cum muncesc, pur și simplu se minunau, pentru că nu aveam milă de mine, pentru că în fiecare dimineață la ora 5 eu alergam, când părinții mei se trezeau eu, mă întorceam de la alergare, pentru că munceam dimineața, prânz și seara, dar a contat? NU. Am rămas acasă și am plâns zile întregi...
După un timp, când mi-a trecut supărarea, am căutat imaginea cu medalia pentru Jocurile Olimpice Tokyo 2020, pe care am pus-o ca și wallpaper pe telefon și mi-am promis și propus că voi munci de două ori mai mult și că eu voi merge la următoarea ediție.
Așa am facut, am trecut prin multe, dar niciodată nu am renunțat la ce-mi propusesem, zilnic gândul meu era Tokyo, de fiecare dată când deschideam telefonul vedeam imaginea”, a scris Crina Pintea în mesajul său.
Sportiva consideră că a fost eliminată în minutul 41 al meciului cu Muntenegru, în urma unei erori de arbitraj. Pintea a comis un fault asupra lui Grbici.
”Am crezut cu toată ființa mea că ne vom califica, am crezut zi și noapte, am crezut când mă antrenam, am crezut când jucam, am crezut când câștigam, am crezut când pierdeam, am crezut când plângeam, am crezut când mă durea, am crezut MEREU.
Și da, se putea, însă din nou am fost pedepsită pe nedrept, din nou niște oameni și-au bătut joc de o muncă asiduă, și-au bătut joc pentru că noi suntem mici, mici de tot, pentru că nu contăm. M-am săturat”.

Foto: Profimedia
Crina Pintea a mai scris că nu va ceda și se va ridica din nou, iar pentru România va lupta ”până la finalul carierei”.
”Știu că mă voi ridica, pentru că asta știu eu să fac, știu că voi lupta, pentru că așa sunt eu construită, știu că voi munci de trei ori mai mult, pentru că nu-mi este frică de muncă. Dar frica că voi fi pedepsită din nou va rămâne pe veci, pentru că asta mi s-a întâmplat de-a lungul anilor, am fost pedepsită pentru că am îndrăznit să visez, pentru că am fost mai puternică și pentru că atunci când unii oameni nu te pot opri prin fair-play apelează la jocuri de culise. Eu voi lupta pentru mine, pentru echipă, pentru România până la finalul carierei mele”.
În turneul preolimpic, România a pierdut cu Norvegia (24-29) și a învins Muntenegru cu 28-25. Tricolorele aveau nevoie de încă două goluri în meciul cu Muntenegru pentru a obține calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Citește și Adio, Tokyo! România câștigă cu Muntenegru la handbal, dar nu merge la Jocurile Olimpice
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























