Cristina Neagu s-a consumat enorm în timpul meciului cu Rusia (pierdut cu 22-28), iar cea mai bună jucătoare din lume s-a comportat ca un antrenor la semifinala de vineri.
Cristina Florica a dezvăluit că Neagu a fost în vestiar, iar la final a avut un mesaj special pentru colegele ei.
"Nu e neapărat o mare dezamăgire, pentru că mai avem o șansă și trebuie să profităm de ea. Am simțit că se poate până în a doua repriză, când nu a mai mers nici atacul, nici apărarea. S-au dus la câteva goluri și a fost greu să mai revenim. Nu am căzut mental, mai degrabă fizic. Ne-am dorit, dar atât s-a putut", a spus Florica.
"Cristina Neagu a fost în vestiar înainte de meci, la pauză și la final. Ne-a spus să visăm, să jucăm, să dăm tot ce putem. Ne dorim foarte mult o medalie la acest Euro, vom lupta pentru bronz!", este ambiția fetelor lui Ambros.
La final, jucătoarele noastre au mers spre peluza de unde Neagu a urmărit meciul și i-au pregătit acesteia o surpriză: tricouri inscripționate cu un mesaj special.
"Am gândit să facem o inimă și un 8 întors, infinitul. O iubire infinită pentru Cris, așa cum și ea iubește această echipă", a spus Denisa Dedu.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News