Vardar Skopje s-a calificat și ea în finala Ligii Campionilor, după ce a dispus cu 25-19 de Rostov-Don, în cea de-a doua semifinală a Final Four-ului de la Budapesta.
În minutul 46, la scorul de 15-12 pentru Vardar, handbalista Ana Paula Rodrigues, de la Rostov-Don, a călcat greșit pe suprafața de joc în timp ce echipa sa se afla în atac și s-a accidentat, fiind scoasă pe targă, moment în care cei 12.000 de spectatori prezenți în Papp László Sportaréna au aplaudat-o pe braziliancă.
În ultimul act al competiției, Vardar o va întâlni duminică, de la 19, pe Gyor, care a eliminat-o în semifinale pe CSM București, cu 26-20.
În finala mică, CSM București va juca duminică, de la ora 16.15, cu Rostov Don. Va fi a treia întâlnire dintre cele două echipe în acest sezon al Ligii Campionilor.