Handbal· 1 min citire

Handbal feminin: Dunărea Brăila, a doua victorie din grupa B a European League

braila-happy

braila-happy

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 21 ian. 2024, 20:55

 

Echipa de handbal feminin Dunărea Brăila a învins duminică, în deplasare, formația Lokomotiva Zagreb, scor 30-29 (16-16), în etapa a III-a din grupa B a European League.

Principalele marcatoare ale partidei au fost Prkacin 6 goluri, pentru gazde, respectiv Zivkovic 8, Jezic 4, pentru Dunărea Brăila.

În cealaltă partidă a etapei s-a jucat partida dintre Chambray – Thuringer HC 25-32.

În primele etape, Dunărea Brăila a obținut rezultatele: 27-21 cu Chambray Touraine Handball și 28-32 cu Thuringer HC. După 3 etape se află pe locul 2, cu 4 puncte, după liderul neînvins Thuringer HC (6).

În etapa următoare, Dunărea Brăila va juca pe teren propriu returul cu Zagreb, în 4 februarie.

Formația brăileană s-a calificat în grupe după ce a disputat două tururi preliminare, eliminând formațiile Valur (30-29, 30-14) și Borussia Dortmund (25-24, 27-22).

În European League mai joacă Gloria Bistrița, repartizată direct în grupe, respectiv CSM Târgu Jiu, care a disputat și ea tur preliminar.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News