Echipa de handbal feminin Gloria Bistrița a învins sâmbătă, pe teren propriu, formația HSG Bensheim, scor 33-24 (18-16), în ultimul meci din grupa C a European League. Gloria va juca în sferturi din postura de lider neînvins în faza grupelor.
Principalele marcatoare ale partidei au fost Seraficeanu 13 goluri, pentru Gloria Bistrița, respectiv Dekker 6, pentru formația oaspete.
Cealaltă partidă a etapei se va juca duminică, între Neptunes Nantes – MKS Lublin.
În sferturi vor juca Gloria Bistrița (11 puncte) și Neptunes Nantes (5, înaintea ultimului meci).
În grupa C, Gloria Bistrița a obținut rezultatele: 26-23 și 29-26 cu MKS Lublin, 35-27 și 33-24 cu HSG Bensheim, 19-19 și 34-29 cu Neptunes Nantes.
Alte două formații românești joacă în grupele European League: Dunărea Brăila, în grupa B, respectiv CSM Târgu Jiu, în grupa D. Ambele au disputat tururi preliminare, în timp ce Gloria Bistrița a fost repartizată direct în faza grupelor.